Herman Sörgel, un arhitect german al scolii Bauhaus, propune in 1920 o macro-inginerie la o scara nemaivăzuta pana atunci : ctitorirea unui baraj hidroelectric in strâmtoarea Gibraltar ( intre Spania si Africa ) si a altuia in strâmtoarea Dardanele, marea Mediterana devenind astfel un mare lac, iar Europa si Africa un si mai mare continent, Atlantropa. Sahara o câmpie…
Înainte de a vedea avantajele, dezavantajele si implicaţiile acestui mega proiect hai sa vedem care au fost premisele de la care s-a pornit. Herman Sörgel era si un pacifist ( Germania tocmai ieşise dintr-un razboi ) filozof, vizionar si un strateg geo-politic. El vedea împărţirea lumii postbelice in 3 zone mari de influenta, 3 superputeri : una americana ( împreuna cu America de Sud ) una pan-asiatica si una europeana, cea mai slaba dintre cele trei. Soluţia propusa de el ar fi asigurat uriaşe resurse de electricitate prin cele doua baraje iar coborârea nivelului Marii Mediterane cu 200m ( prin oprire fluxului de apa din Oceanul Atlantic, Marea Neagra si prin evaporare ) ar fi oferit noi terenuri pentru colonizare si agricultura. Dar viziunea lui avea si implicaţii politico-sociale: europenii s-ar fi dedicat trup si suflet acestui proiect pozitiv, cu aspecte nobile pe alocuri, evitând astfel o noua confruntare armata iar scara megalomaniacala a utopiei ar fi asigurat locuri de munca pe durata unui secol ( el avea in proiect si realizarea unor lacuri uriaşe in mijlocul Africii ).
Atlantropa
Marea Mediterana ar fi fost împărţită in doua prin apariţia, in urma evaporării, unor făşii de pământ intre Sicilia si Tunisia, respectiv Sicilia si Italia lucru care ar fi făcut posibila o legătura continua pe cale ferata intre Berlin si Cape Town, Africa de Sud. Una dintre problemele care ar fi apărut ar fi fost efectul evaporării Mediteranei asupra oraşelor port, Genova sau Marsilia. Ce sa mai spunem de Venetia. Soluţii propuse au fost construirea de noi oraşe port si îndiguirea Venetiei care ar fi devenit astfel un lac la 500km distanta fata de orice întindere de apa.
Alte minusuri ale proiectului lui Herman Sörgel ar fi neluarea in calcul a impactului asupra ecosistemului la nivel local si mondial, abordarea europeana a întregului proiect, Africa oferind doar materia prima ( atât umana cat si materiala ) dar si posibilitatea ca barajele sa cedeze sau sa fie ţinta predilecta a atacurilor teroriste.
Herman Sörgel a murit in 1952 într-un accident. Mergea pe bicicleta sa susţină o prelegere pe tema îndrăgitului sau proiect, Atlantropa. Autorul accidentului nu a fost găsit niciodată. In 1960 Institutul Atlantropa a fost si el închis însă ideea unui baraj peste Gibraltar a prins viaţă din nou si a fost readusă recent in discuţie de către Robert Johnson, dar din total alte motive.
Lectura suplimentara: Atlantropa ( in germana ), Cabinet magazine, Wiki, StrangeMaps. Mai exista si un documentar, Atlantropa – Der Traum vom neuen Kontinent, pe care daca îl găsiţi pe undeva sa mă anunţaţi si pe mine.
Comentezi ?