Steagul Regatului Unit. O evolutie.

Standard

Exista doua drapele după care flutur in vânt. Cel al UK si cel cel al Elveţiei. Atât de mult îmi place cel al Marii Britanii încât Mini-ul pe care am sa îl achiziţionez cu proxima ocazie va fi roşu iar pe plafon va avea vopsit Union Jack-ul. Dar pana departe mai este mult.

Înapoi la subiect. Steagul naţional al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord mai este cunoscut si sub numele de Steagul Uniunii sau Union Jack. Mai jos aveţi o imagine cu geneza lui Jack:

Union Jack

Union Jack

Imaginea de mai sus nu spune însă toată povestea. Lipseşte steagul Tarii Galilor. Lipseşte deoarece galii au fost anexaţi de Anglia prin 1200 si consideraţi o provincie, nu un regat ca si Scotia si prin urmare nu meritau un loc pe Union Jack. O propunere recenta, care sa includă si steagul Tarii Galilor, ar fi aceasta. Apropo, ştiţi de unde provine dragonul-lup de pe steagul galilor? De la romanii care au colonizat insula, romani care l-au împrumutat de la…daci ! I bet you didn’t know that.

Atlantropa, un proiect gargantuesc

Standard

Herman Sörgel, un arhitect german al scolii Bauhaus, propune in 1920 o macro-inginerie la o scara nemaivăzuta pana atunci : ctitorirea unui baraj hidroelectric in strâmtoarea Gibraltar ( intre Spania si Africa ) si a altuia in strâmtoarea Dardanele, marea Mediterana devenind astfel un mare lac, iar Europa si Africa un si mai mare continent, Atlantropa. Sahara o câmpie…

Înainte de a vedea avantajele, dezavantajele si implicaţiile acestui mega proiect hai sa vedem care au fost premisele de la care s-a pornit. Herman Sörgel era si un pacifist ( Germania tocmai ieşise dintr-un razboi ) filozof, vizionar si un strateg geo-politic. El vedea împărţirea lumii postbelice in 3 zone mari de influenta, 3 superputeri : una americana ( împreuna cu America de Sud ) una pan-asiatica si una europeana, cea mai slaba dintre cele trei. Soluţia propusa de el ar fi asigurat uriaşe resurse de electricitate prin cele doua baraje iar coborârea nivelului Marii Mediterane cu 200m ( prin oprire fluxului de apa din Oceanul Atlantic, Marea Neagra si prin evaporare ) ar fi oferit noi terenuri pentru colonizare si agricultura. Dar viziunea lui avea si implicaţii politico-sociale: europenii s-ar fi dedicat trup si suflet acestui proiect pozitiv, cu aspecte nobile pe alocuri, evitând astfel o noua confruntare armata iar scara megalomaniacala a utopiei ar fi asigurat locuri de munca pe durata unui secol ( el avea in proiect si realizarea unor lacuri uriaşe in mijlocul Africii ).

Atlantropa

Atlantropa

Marea Mediterana ar fi fost împărţită in doua prin apariţia, in urma evaporării, unor făşii de pământ intre Sicilia si Tunisia, respectiv Sicilia si Italia lucru care ar fi făcut posibila o legătura continua pe cale ferata intre Berlin si Cape Town, Africa de Sud. Una dintre problemele care ar fi apărut ar fi fost efectul evaporării Mediteranei asupra oraşelor port, Genova sau Marsilia. Ce sa mai spunem de Venetia. Soluţii propuse au fost construirea de noi oraşe port si îndiguirea Venetiei care ar fi devenit astfel un lac la 500km distanta fata de orice întindere de apa.

Alte minusuri ale proiectului lui Herman Sörgel ar fi neluarea in calcul a impactului asupra ecosistemului la nivel local si mondial,  abordarea europeana a întregului proiect, Africa oferind doar materia prima ( atât umana cat si materiala ) dar si posibilitatea ca barajele sa cedeze sau sa fie ţinta predilecta a atacurilor teroriste.

Herman Sörgel a murit in 1952 într-un accident. Mergea pe bicicleta sa susţină o prelegere pe tema îndrăgitului sau proiect, Atlantropa. Autorul accidentului nu a fost găsit niciodată. In 1960 Institutul Atlantropa a fost si el închis însă ideea unui baraj peste Gibraltar a prins viaţă din nou si a fost readusă recent in discuţie de către Robert Johnson, dar din total alte motive.

Lectura suplimentara: Atlantropa ( in germana ), Cabinet magazine, Wiki, StrangeMaps. Mai exista si un documentar, Atlantropa – Der Traum vom neuen Kontinent, pe care daca îl găsiţi pe undeva sa mă anunţaţi si pe mine.

Marele Accelerator de Hadroni

Standard

Oamenii de ştiinţa responsabili cu marele accelerator de hadroni sau Large Hadron Collider ( LHC ) vor  efectua miercuri, 10 septembrie, un sir de teste preliminare pentru a verifica funcţionalitate aparaturii instalate, prin trimiterea unei fascicol de particule unidirecţional prin inelul LHC ( nu vor avea loc coliziuni in 10 septembrie ). Acest mic amănunt pare sa eludeze puterea de înţelegere a majorităţii mass-mediei deoarece aceasta s-a grăbit sa  anunţe bombastic sfârşitul lumii într-un orificiu negru…miercuri, 10 septembrie. Experimentele ştiinţifice propriu-zise, care implica ciocnirea de hadroni la viteze de 99,99% din viteza luminii, vor fi efectuate după 21 octombrie 2008, data oficiala a inaugurării LHC.

LHC este un accelerator de particule construit de CERN începând cu 1998, cu costuri de producţie si întreţinere care se învârt undeva in jurul sumei de 6 miliarde euro. Inelul sau bucla are o circumferinţa de 27 km si se situează la graniţa ( mai bine zis la 175 de metri sub graniţa ) franco-elveţiana, lângă Geneva. Inelul este echipat cu 6  detectoare ultrasensibile care captează si înregistrează “aftermath-ul” ciocnirilor dintre particule, cel mai complex dintre aceste detectoare fiind Atlas.

Acuma, înainte sa anunţam sfârşitul apoteotic al civilizaţiei aşa cum o cunoaştem si sa ne apucam sa ne imaginam ca înţelegem măcar o fracţiune din experimentele ce se vor derula la CERN, va propun sa aruncaţi o privire peste Modelul Standard, care este o introducere in lumea minunata a particulelor elementare subatomice ( quarc, lepton, etc ), a particulelor purtătoare de forte, a celor 4 forte care ne guvernează existenta ( electromagnetism, gravitaţie, forţa slaba, forţa puternica ) si a mecanismelor din spatele interacţiunilor dintre ele : Modelul Stantard – o aventura a particulelor ( este un ghid interactiv si foarte intuitiv; puteţi selecta din stânga, in meniu, limba romana ). Nu uitaţi ca aveţi la îndemână si Wikipedia, Encarta, Britannica, Knol, enciclopedii care va pot satisface apetitul pentru particule.

Abia după ce aţi citit si digerat Modelul Standard veţi putea sa apreciaţi la adevărata lor valoare experimentele ce se vor desfăşura in cadrul LHC.  Mai jos sunt doar câteva din rezultate ce sunt aşteptate de la LHC de către comunitatea stiintifica internationala :

  1. identificarea bosonului Higgs, extrem de instabil, considerat “divin” ( denumire care îl deranjează pe Peter Higgs, un ateu convins, care a propus modelul Higgs ) si a cărui existenta a fost doar dedusa matematic si nu a fost identificat experimental pana acum. Este particula care da masa celorlalte particule.
  2. crearea condiţiilor care au existat imediat după Big Bang
  3. existenta supersimetriei, lucru care ar valida o “teorie unificată despre tot”, teorie care este formulată dar ii lipseşte baza experimentala.
  4. dezlegarea misterului materiei si energiei întunecate, care alcătuieşte peste 90% din univers si suntem conştienţi de prezenta ei doar prin efectul gravitaţional pe care îl exercita la nivel cosmologic.
  5. si poate cel mai important, sa exploreze si sa meargă acolo unde “no man has gone before”

;)

L.E. : Testele din 10 septembrie vor fi transmise live pe internet. Webcastu-ul va începe la ora 10 dimineaţa  si il veţi găsiţi aici : LHC Live . Mi-am adus aminte si de un documentar, realizat anul trecut de BBC, care explica destul de clar ce se doreste de la LHC si contine informatii relevante despre acest proiect : The Six Billion Dollar Experiment

Has the Large Hadron Collider destroyed the world yet ?

WRC, anyone ?

Standard

Urmăriţi WRC ? Nu? Păcat. Sunteţi contemporani cu o legenda vie a motorsportului, Sebastien Loeb, care este in grafic sa  câştige al 5-lea titlu de campion consecutiv si după cum stau lucrurile mai are 3-4 titluri de campion pe mâneca. Loeb este acolo sus cu Michael Schumacher si Rossi. Tocmai a câştigat In Finlanda, fieful piloţilor nordici, singura etapa WRC pe care nu o avea in palmares.

WRC sufere din punct de vedere mediatic deoarece nu poate fi transmis live si nu au loc depăşiri. Este un sport pentru pasionaţi, pentru cei care merg pe marginea traseului sa simtă vibraţia si pietrişul pentru câteva secunde. Pentru mine piloţii WRC sunt “şoferii” supremi in motorsport. De ce consider asta ? Viraje la 180km/h pe zgura, printre pomi si bolovanii Mexicului, Greciei sau  Iordaniei. Celebrele sărituri abordate cu peste 200km/h in Finlanda sau Noua Zeelanda. Viteza maxima printre nămeţii si gheata Suediei. Derapaje controlate printre stăncile si condorii Argentinei. 240km/h sau mai mult pe linii drepte asfaltate precar , fără nici un fel de bariere de protecţie in Corsica, Catalonia sau Germania. Ace de par luate cu frâna de mana printre sute de spectatori in Monte Carlo…asta numesc eu pilotaj.

M-am uitat peste programele tv de la noi si din pacate nimeni nu acopera etapele WRC. Sun transmise doar de Eurosport2, in weekend-urile cand sunt etape, la sfarsitul zilei. Din campionatul actual mai sunt de disputat 6 eatpe si Loeb este la un punct in spatele lui Hirvonen.

Later Edit : Pentru cei care nu rabdare, timp, chef, pofta sa stea in noapte târziu sa vada rezumatul WRC pe Eurosport 2, Marcel ne da un link in comments : https://www.racing-underground.com/ De aici puteti lua si viziona etape din orice motorsport, nu numai WRC.

Nazistii, Antarctica si OZN-urile

Standard

Haunebu Nazi UFO

Disclaimer: urmează cospiratii năstruşnice. Sau nu. Din minţi odihnite adunate, prin fum de tutun citite si in biţi prezentate.

antarctic1.gifSa începem cu date si fapte istorice documentate. Primele expediţii germane spre Antarctica au avut loc încă din anii 1901-1903. Începând cu 1938 naziştii au început să trimită numeroase expediţii spre regiunea Queen Maud din Antarctica. Majoritatea acestor frecvente si constante expediţii porneau din Africa de Sud. Au fost cartografiaţi peste 370.000 km pătraţi din continentul îngheţat, germanii descoperind vaste regiuni care nu erau acoperite de gheată, lacuri cu apa calda si numeroase peşteri. Diferite echipe ştiinţifice au fost trimise in aceste zone : botanişti,  zoologi, biologi marini etc, in aceasta misiune secreta fiind implicate multe divizii din guvernul nazist. Toate aceste expediţii au culminant prin revendicare de către Germania a acestor teritorii. Numele ales pentru aceasta colonie a fost Neuschwabenland sau New Swabia si a fost delimitata prin aruncarea din avioane a sute de ţăruşi având ataşaţi de ei steagul cu svastică.

newswabiamap.jpgnsl1.jpg_nsl.gif

Richard E. ByrdIn acest moment intra in scena, in aplauzele noastre, istoricii revizionişti, jurnaliştii de investigaţie si amiralul din marina SUA, Richard E. Byrd. Astfel, după ce toate aceste date au fost strânse, in New Swabia au început să ajung echipe tehnice care au construit   baze militare subterane, porturi pentru submarine, toate bine camuflate. Noua baza-oraş este numita New Berlin sau Base 211. In vasele militare, civile si submarine au fost aduse materiale de construcţii, provizii si armament. Chiar înainte de sfârşitul celui de-al doilea război mondial doua submarine, U-530 si U-977, au dus in aceste baze oamenii de ştiinţa care se ocupau cu studiul si dezvoltarea discurilor anti-gravitaţionale precum si ultimele componente ale acestora ( multe din aceste componente au fost transportate aici in timpul războiului ) si alte numeroase schiţe si proiecte ale farfuriilor zburătoare proiectate in Germania. Cele doua submarine au fost capturate, base211.jpgla întoarcere, pe coastele Argentinei iar echipajele supuse interogatoriilor de către marina SUA. In urma acestor interogatorii s-a luat decizia de a trimite o armada navala in Antarctica, o forţa se invazie, sub comanda lui Richard E. Byrd. Operaţiune militara, cunoscuta sub numele de Highjump, a avut loc intre 1946 si 1947 si era compusa din peste 40 nave de război, un purtător de avioane, USS Philippine, submarine si 4700 de soldaţi.

naziufo.jpg

In 5 martie 1947, in ziarul chilian El Mercurio apare un interviu cu Richard E. Byrd, realizat de Lee van Atta, in care amiralul face câteva afirmaţii şocante. El afirma ca ” Este imperativ ca SUA să iniţieze imediat măsuri de apărare împotriva unor regiuni ostile deoarece in cazul unui război, SUA poate fi atacata de obiecte zburătoare care pot călători de la pol la pol cu viteze incredibile”. ( articolul original din El Mercurio, 5 martie 1947, in spaniola ). El a continuat să susţină aceste afirmaţii dar, mai târziu, i-a fost interzis sa mai tina conferinţe de presa si a fost internat într-un ospiciu. Totuşi, in 1955 a fost pus să conducă operaţiunea Deepfreeze de explorare a Antarctici iar la scurt timp după acea, in 1957, a murit…

haun21.jpg antarct.jpg german_flying_saucer_vs_us_jetfighters.jpg

Proiectarea, construirea si testarea unor aparate de zbor experimentale sub forma de discuri de către nazişti  nu pare a fi o afirmaţie hazardata, luând in in calcul progresul tehnic german de la sfârşitul războiului ( amintesc aici doar de avioanele cu reacţie Messerschmitt Me 262 si primele rachete balistice V1, V2 ). In ultimul timp ies la suprafaţa noi informaţii si documente despre aceste aparate de zbor, informaţii care sunt preluate si difuzate de canale media credibile: Discovery si History Channel. Au fost descoperite numeroase schiţe ale acestor “farfurii zburătoare” după război, iar piloţii aliaţi raportau constant întâlniri deasupra Germaniei cu celebrele “Foo Fighters“. Întreg programul spaţial american ( incluzând zborul spre Luna cu Saturn V ) a fost conceput si realizat pe baza studiilor in domeniul rachetelor ale lui Wernher Von Braun ( nazistul “bun” si fost ofiţer SS ), racolat de americani la sfârşitul războiului împreuna cu echipa sa de oameni de ştiinţa de la Peenemünde. Deasemenea avioanele cu reacţie americane si sovietice care se întâlneau pe cerul peninsulei Coreene in timpul războiului din anii 1950, erau aproape identice, ele fiind realizate după aceleaşi schiţe ale unui viitor avion cu reacţie nazist, furate din Germania atât de către sovietici cat si de americani.

reabild04120603.jpg

haunebutype.jpggerufo2.jpgnazi13.jpg

De aici teoriile conspiraţiei o iau razna: Hitler a fugit in Antarctica, acolo naziştii sunt bun prieteni cu reptilienii, care sunt extratereştrii, iar pământul este gol in interior ( hollow earth ) si plin de arieni. Ar mai fi multe de conspirat dar am obosit. Daca doriţi să citiţi mai multe, apelaţi cu încredere la Google, este cel mai bun prieten al vostru. Începeţi cu Thule Society si energia Vril .


Un trailer la un viitor film ce va apărea  pe tema prezentei naziştilor in Antarctica si… pe Luna !

Si trailer #2:

Pisica lu’ peste (Schrödinger)

Standard

schrodinger.png

Sa începem cu câteva noţiuni, elementare, de fizica cuantica ( nu va speriaţi, nu trebuie sa fi profesor doctor in fizica ca să le înţelegeţi ):

  • In mecanica cuantica, lumea microscopica este descrisă in termeni de probabilitate: nu putem vorbi de poziţia unei particule ci numai de probabilitatea ca ea se afla într-un loc anume.
  • “Interpretarea de la Copenhaga” din 1923 a mecanicii cuantice, susţinută in principal de Neils Bohr si Werner Heisenberg ( cu un adversar de renume , Albert Einstein care la aceasta interpretare a fizicii cuantice a răspuns cu ” Dumnezeu nu joaca zaruri” iar Niels Bohr a răspuns ” Nu-i spune tu, Einstein, la Dumnezeu ce să facă) ne mai spune următoarele : orice particulă cuantică se află într-o „superpozitie” de stări (adică poate să fie, să zicem, si alba si neagra, si la stânga si la dreapta, si sus si jos in acelaşi timp) până când este observată.
  • Principiul incertitudinii formulat de Werner Heisenberg in 1927 : dacă se încearcă să se găsească precis coordonatele unei particule ( electron, foton, etc. ), atunci nu se mai poate determina, simultan si precis, cu ce viteza se deplasează si în ce direcţie. Sau dacă se determina viteza particulei, nu putem niciodată cunoaşte poziţia sa exacta.

Toate elucubraţiile de mai sus sintetizate într-un video scurt si mai explicit :

schrodinger.jpgSi acuma intra in ecuaţie celebra pisica a lui Erwin Schrödinger. In 1935 Schrodinger, ca sa demonstreze absurdităţile si lacunele încă prezente in fizica cuantica, imaginează un experiment de gândire, un paradox al fizicii cuantice : se ia una bucata pisica ( cat mai dulce ) si se plasează felina într-o cutie de otel închisă ermetic. In cutie cu dansa mai punem o substanţa radioactiva, un cilindru de sticla cu acid cianhidric (OMG) si un contor Geiger ( ăsta detectează radiaţiile ). Acum mare atenţie ! Când se produce dezintegrarea unui nucleu radioactiv, contorul Geiger îl detectează si declanşează un mecanism care sparge flaconul cu otrava. Astfel, prin dezintegrarea unui nucleu radioactiv, care este un fenomen microscopic, se produce moartea pisicii, care este un fenomen macroscopic. Dezintegrarea nucleului radioactiv este un fenomen cuantic care poate fi descris in termeni de probabilitate.

st_best_250.jpgSi ce ne spune noua teoria cuantica? Ca este imposibil de determinat dacă substanţa radioactiva se va dezintegra sau când se va dezintegra ( pentru ca noi nu putem observa din exterior acest lucru, toate componentele experimentului fiind închise într-o cutie metalica împreuna cu pisica, care face parte si ea din experimentul cuantic).

Singurul lucru pe care il putem calcula este probabilitatea ca un anumit număr de nuclee se vor dezintegra, într-un timp anume.
Daca alegem o substanţa radioactiva care se dezintegrează după o ora, exista 50% şanse ca un nucleu să se dezintegreze si 50% şanse ca sa nu se producă nimic. Având in vedere ca dezintegrarea radioactiva este probabila, atunci si soarta pisicii este tot probabila: după o ora, pisica are 50% şanse sa fie moarta si 50% şanse sa fie vie.

Dupa interpretarea cuantica, in aceasta situaţie, pisica nu este nici vie, nici moarta, ci într-o stare de suspensie intre cele doua stări. Superpozitia ( interpretarea de la Copenhaga ) ar enunța că pisica este și vie și moartă, întrucât face parte din sistemul cuantic. Numai când deschidem cutia, una dintre posibilităţi devine reala ( prin simplul act al observaţiei )

In concluzie, aplicarea predicţiilor interpretării de la Copenhaga lumii macroscopice este cel puţin interesanta , deoarece implica ca lucrurile de zi cu zi sa existe într-o superpozitie a tuturor posibilităţilor pana când noi ne hotăram să le observam !

gatoschrodingervivomuerbp3.jpg

Pff…mă doare si pe mine capul de la cat m-am chinuit să înţeleg acest “exerciţiu de gândire” si să încerc să îl sintetizez cat mai explicit. De fapt am scris acest post, să înţeleg si eu mai bine experimentul cu pisicu’ si implicaţiile lui. Acuma , când îl recitesc, ( sa vad daca am scris corect ;) ) constat ca mă găsesc într-o superpozitie de gânduri, mă cuprinde o incertitudine paradoxala si îmi dau seama ca m-am complicat niţel, aşa ca va sugerez sa urmăriţi filmuletul de mai jos ( dintr-o emisiune BBC) cu Jim Al-Khalili ( un fizician din noul val ) care este mult mai ordonat si concis in explicarea experimentului decât mine. In plus apare in el si o uber pisica norvegiana :) .

O idee de final, geniala, aş putea adăuga :

cat_toast_swirl.gif

P.S. : dacă am înţeles eu greşit sau am explicat ceva aiurea ( mare doza de probabilitate aici ) simţiţi-va liberi să mă dojeniţi !

Hikikomori

Standard

Hikikomori este un termen folosit de japonezi pentru a descrie o anumita “elita” a societăţii şi anume pe cei cu vârsta cuprinsa intre 16 şi 36 de ani care locateaza singuri sau cu părintii din dotare si nu au un loc de munca unde sa asude trudind spre folosul şi binele mers al obştii urbane. Termenul de hikikomori, folosit adesea peiorativ, arata cu degetul spre un individ auto-izolat, blazat, suferind de o retragere sociala cronica, fără sau cu putini prieteni, care alege acest tip de existenta pe o perioada de cel puţin 6 luni. In cazuri extreme se poate ajunge la sigilări sociale prelungite pe parcursul unei decade sau chiar mai mult. Mai sunt numiţi şi “generaţia pierduta” sau “milionul lipsa” al  Japoniei.

Un hikikomori îşi începe desăvârşirea  prin renunţarea la scoală/universitate, urmata rapid de un arest la domiciliu auto-impus şi continuata printr-un refuz categoric de integrare în câmpul muncii. Ajunge la plenitudine prin renunţarea la prieteni şi aducerea la minimal a contactului cu “infecta” societate. Ceasul lor biologic  bate ora de culcare dimineaţa pe răcoare iar noaptea devine zi şi invers.  Universul hikikorian se reduce la cei patru pereţi ai camerei şi ferestrei mereu acoperita. Odaia stigmatului se transforma într-un templu multimedia. PC-ul, PlayStation-ul, jocurile video, revistele,  benzile desenate Manga sau Hentai si BluRay-urile devenind accesorii vitale şi omniprezente.

Deşi pare un fenomen restrâns la nivelul societăţii japoneze, un răspuns straniu şi ciudat al tânărului asiatic la cerinţele stricte ale urmaşilor samurailor, hikikorianul este bine reprezentat şi în occident. Conformisul si stricteţea culturii sociale japoneze moderne sunt doar catalizatori concentraţi pentru sintetiza mai rapida şi mai numeroasa a acestei  “generaţii pierdute”  fata de bătrânul continent şi societatea occidentala în general.

Acest tip de existenta alienata, izolata, condimentata cu sentimente de anxietate şi atacuri de panica nu îmi este străină nici mie. La terminarea  stagiaturii, după câteva neîmpliniri profesionale şi personale minore, am ales inconştient calea samuraiului singuratic. Ma regăsesc perfect în ce am scris mai sus. A fost o perioada de 2-3 ani în care am fost un enoriaş al cultului ” i don’t give a fuck” şi un adept raţional al curentului “IGiveUp”. Am fost un hikikomori blând, cronicizat, cu pusee de acutizare în timpul săptămâni, când existau zile în care nu părăseam locaţia decât în condiţii de forţă majora, gen nevoia de nicotina frumos ambalata în 20 ţigarete premium, numai pentru a ma întoarce în fata PC-ului şi a relua navigările virtuale printre zile şi nopţi. In schimb balansam prin sesiuni de socializare agresive în weekend, de preferabil cu sexul frumos, îmbibate în aburi etilici pana în zori-de-zi ( cine, sesiunile de socializarea sau domnitele? :) )

Freeeeee….

Un crampei din viata de zi cu zi a unui hikikomori practicant în scurt metrajul ce urmează :

Unele voci guturale insista pe faptul ca acest parazitism social este o noua forma de elitism a clasei medii din societăţile dezvoltate, un parazitism luminat asumat conştient. Respingerea competitivităţii, agresivităţii, consumerismului rampant ( sau consumism? ),  exemplelor de succes frivol şi facil  impuse şi promovate de mass-media retrograda, standardelor sociale artificiale si ridicole, reprezinta, de fapt, o forma de protest latenta, o lupta de luptat din împărăţia osânditului dintre cei patru pereţi. O interpretare forţată şi radicala însa, consider eu.

Pentru lectura suplimentara accesaţi internetul. Variaţiuni pe aceasta tema sunt date de: NEET ( not in employment, education or training ), freeters, freegan.

How about you, my dear readers? Has your existence been plagued by this modern days disease? Confess and repent here! You will be forgiven by me, the only east-european hikikomori Hiiigh priest! Im retired ( retarded? ) but….sometimes…sometimes…i just don’t answer the phone all day long  and neither do i open the  “interfon”…

Serotonina, Endorfina si tu.

Standard

Pişcă ardeiul iute? Pişcă rău? Il aveţi pe masa şi la următoarea supa/ciorba? Sigur ca da! Eu unul merg atât de departe încât sa afirm ca am o mica-mare dependenta indusa de iutele ardei. Nu am Capsicum annuum pe lângă  blidul cu lichid nutrient? No soup for me. Isteria simţurilor provocata de zgândărirea  receptorilor linguali este direct proporţională cu avântul şi eroismului doritorului de senzaţii iuţi. Robinetul cu endorfine este deschis la nivel de sistem nervos central şi local pentru a reduce durerea.

Sexul, ciocolata, orgasmul, durerea, sunt stimuli care  induc o umezire cu endorfine a receptorilor celulelor nervoase. Este soare si frumos afara iar tu eşti fericit aiurea pe lângă o piscina sau privind pe geam.  Endorfine in sistem! Stimulate de lumina puternica —>autoprotectia organismului împotriva razelor UV ( rele si belicoase ) —>efectul placebo de “happy times” din geam.

Serotonina…hormonul fericirii, la mare căutare alături de dopamina. Daca iubeşti pasional si apăsat precis exista un deficit/exces de juice-uri hormonale. Chimia intra în scena,  dragostea este demascata! Depresia… te-ai născut cu o indigenţă de  receptori pentru tanti serotonina. And so on.

Deci, cum ar veni, la o adică, nu suntem altceva decât o bomba chimica cu multe switch-uri de on/off. Un cocktail endocrinologic dacă doriţi. Mare atenţie la dozaj ;)

Blue Monday

Standard

Da, doamnelor și domnilor, astăzi, 18 Ianuarie 2010, este cea mai trista, depresiva și letargica  zi de luni din an. Nu ma credeți pe cuvântul meu de soim al patriei? Poftim,” fill the blanks” in aceasta formula matematica de mare angajament:

\frac{[W + (D-d)] \times T^Q}{M \times N_a}

Trăiați sub impresia  ca aveți depresii ( sau sunteți ținta unui atac energetic bine direcționat, ca tot este la moda Merlinismul dâmbovițean ) într-o ordinara și oarecare zi de luni?  Sunteți mai depresiv decât credeați a fi vreodată posibil! Formula esoterica  de mai sus dovedește acest lucru fără putință de tăgadă,. Aveți aici si legenda : W=vremea de afara, d=rata la banca, T=perioada de timp care s-a scurs de la Crăciun, Q=timpul care a trecut de când nu ne-am ținut de rezoluțiile de anul nou, N=nivelul dorinței  arzătoare de  face ceva, orice cu viata ta, M=nivelul  motivațional de chiar a te apuca sa uneltești ceva. “D” este factorul x.

Daca nu aveți înclinații spre științele exacte sau va aflați  într-o stare de marasm apăsătoare, uite, va spun eu ( din wiki ) când stările depresive au o acoperire matematica și va puteți lua liber de la job: în a  treia-zi de  luni de la fiecare început de an. In 2010 este astăzi, 18 ianuarie. Anul viitor este pe 17.

Motivational

Si pentru ca oricum depresiva anului mai are câteva ore pana preda ștafeta unui Marti mai optimist, va spun un mic secret yin yang, un “what goes up must come down” : exista si o cea mai fericita zi a anului, alta decât fiecare vineri sau paychek day. Dedusa matematic, bineînțeles. O sa dau de veste aici pe blog, înainte cu o zi, so stay tuned….na, bine, prin luna lui  Iunie, când plesnesc cireșele. Pana atunci urmați sfatul din postul de mai jos ( sau anterior sau ala de sub asta ).